miercuri, 1 mai 2013

Fructele de mare – tipuri, beneficii si consum



Fructe de mare este denumirea generica pentru mai multe tipuri de vietuitoare comestibile din apele marilor si oceanelor. In vreme ce unii specialisti includ pestii ca somonul, tonul, codul, ansoa sau heringul in categoria fructelor de mare, alte pareri avizate spun ca fructe de mare sunt doar crustaceele, icrele, molustele si echinodermele. Alte voci sustin ca si algele, hrana viitorului, pot fi considerate fructe de mare. Fie ca provin din fauna si flora spontana a marii, fie ca sunt cultivate in ferme specializate, fructele de mare sunt apreciate pe tot mapamondul, incluse in multe diete si in meniuri tipice, cum ar fi cele mediteraneean sau asitic.

Dintre crustacee, crabii, homarii, langustinele si crevetii sunt cele mai cunoscute iar dintre acestea crevetii sunt cei mai cautati, urmati de homari. Carnea lor este extrem de frageda si de fina, cu o dulceata asemanatoare carnii de peste.
De departe, icrele cele mai apreciate sunt icrele negre, produse de sturioni (pesti de apa sarata) in apele dulci ale fluviilor catre care migreaza in perioada de reproducere. Icrele rosii sunt si ele destul de apreciate si de scumpe, motiv pentru care pestii ce produc aceste tipuri de icre au fost decimati din cauza braconajului.
In categoria moluste intra scoicile bivalve (midiile si stridiile fiind cele mai cunoscute), dar si caracatita, sepia si calamarii (cefalopode) precum si melcii (gastropode). Stridiile sunt cunoscute inca din antichitate ca fiind afrodisiace si se pot consuma crude, ca atare, direct din cochilie sau preparate termic un timp foarte scurt deoarece un timp mare de preparare le-ar distruge continutul nutritiv de minerale.
Dintre echinoderme, cele mai cunoscute sunt ariciul de mare, castravetele de mare sau stelele de mare.
In unele parti ale lumii se consuma anumite specii de meduze, ca de exemplu in Japonia, unde sunt considerate delicatese.
Beneficiile fructelor de mare pentru sanatate sunt numeroase: fructele de mare contin iod, sodiu, cupru, zinc, Omega 3, proteine si uleiuri de peste. Chiar daca fructele de mare contin grasimi si proteine, ele nu cresc nivelul colesterolului rau din sange.
Exista persoane alergice la fructele de mare dar si persoane care, nefiind obisnuite sa consume fructe de mare, refuza sa le incerce. Cu toate acestea, ele sunt recomandate oricand si sunt mai sanatoase decat carnea de pui, peste sau vita. Fructele de mare pot fi consumate ca atare, pe platouri speciale cu fructe de mare si se mananca cu tacamuri speciale sau cu mana. De asemenea, ele se pot combina foarte bine in retete cu paste sau orez sau pot fi adaugate la salate ori in preparate speciale. Fructele de mare sunt, alaturi de orez, ingredientele de baza ale sushi, un delicios preparat japonez.
Tari ca Franta, Italia, China, Japonia, dar si regiunile de coasta ale majoritatii tarilor cu iesire la mare si la ocean sunt printre marii producatori si consumatori de fructe de mare.


sursa: stiati.ca(text), casamea.ro(foto1), gustos.ro(foto2)


Un comentariu: